lupul moralist

Cand am inceput sa am contact cu studentii in timpul laboratoarelor am trait uimirea sa constat ca sunt mai multi “con artists” printre ei. Recunosc ca si eu am fost unul cand am incercat sa termin ase-ul. Oho. Unele chestii nici nu le mai tin minte. La un moment adormisem intr-un examen asteptand un sms cu raspunsurile corecte. A trebuit sa ma trezeasca decanul care cauta oameni sa mute mobila prin corpul S. Si in timp ce mutam o masa am primit si sms-ul, astfel incat intors in sala, semitreaz am luat si binemeritatu 7. Vorbesc serios ca am incercat sa fiu un hot simpatic. Sa nu ma dau rotund cu ceea ce nu stiu, si sa nu ies in evidenta decat atunci cand numele nu imi apare pe lista de repetenti sau de supra-olimpici ai toamnei.

Dar aici la Passau am gasit alte fenomene, care incearca sa fie simpatice prin candoarea si lipsa lor de modestie. Auzisem ca studentii de universitate sunt ingamfati si ca nu pun pret pe pregatirea practica. Bineinteles ca este adevarat in cazul Passau, unde nici ceilalti instructori nu par convinsi de necesitatea ca invataceii sa stie mai mult decat desenarea de patratele si liniute pe un whiteboard. La o privire rapida, universitatea nu pregateste nici macar pe jumatate computer scientisti ci consultanti.

automate celulare [introducere]

Schimband din nou directia in care vor oscila interesele mele stiintifice am ajuns sa cunosc automatele celulare. Spre rusinea mea nu auzim de ele pana acum 6 luni. Ma minunasem si apoi am inceput sa citesc materialele existente pe internet. Chiar am inceput sa imi fac ganduri sa citesc anumite carti despre ele.

Modul in care eu le-am inteles este urmatorul. Automatele celulare sunt construite din celule. Cel mai simplu este ca acestea sa fie imaginate drept caroiajele unui caiet de matematica. Un rand al unei pagini de caiet este un automat celular unidimensional. O pagina este un automat celular bidimensional. Un caiet inchis este un automat celular tridimensional (a treia dimensiune este data de paginile stranse laolalta intre coperti). Si asa mai departe….

despre modele

Probabil ceea ce m-a impresionat cel mai mult in ultima perioada este concertul Iggy Pop la care am fost. Dupa o perioada de timp in care am ascultat mult Iggy, in care am citit cam tot ce era online despre, in sfarsit am ajuns la un concert. La Duisburg. Un nene de peste 60 de ani canta si facea spectacol pe o scena. Inca era Iggy, omul care a fost sursa muzicii punk. Gandindu-ma la ceea ce am vazut si am trait in cele 3 ore de concert mi-am dat seama care este legatura cu ceea ce fac eu in ziua de azi. Nu exista nici o legatura.

Care este modelul pe care il apreciez in lumea mea de computer scientisti? Sau care este modelul meu in ceea ce priveste modul de a privi problemele? Linus, Noam, Donald, Thomas, Larry, cine? Cum ma impresioneaza biografiile lor romantate? Relatia personala cu modelul banueisc ca este directa. Modelul (denumit incorect drept idol) este pentru mine cineva pe care in gandul meu il apreciez la persoana intai. Iggy si nu dl. Pop. Deci nu dl. Torvalds, dl. Chomsky, dl. Knuth, dl. Ellison sau dl Cormen.

retele virtuale

Retelele virtuale nu reprezinta ceva nou in lume, pentru mine insa sunt o noutate. Fiind lovit de nevoia de a invata despre ele am incercat sa le inteleg. Bineinteles ca exista multe metode a construi retele virtuale, exista VPN-uri, VLAN-uri si alte asemenea tehnologii care contin cuvantul virtual in nume. Dar si retelele P2P sunt practic retele virtuale. O retea virtuala este o retea create in interiorul altei retele, o retea logica practic.

Varful cercetarii caruia am fost expus este reteaua obtinuta prin aplicarea virtualizarii de sistem. Se ia un Linux care se foloseste pe post de router. Imaginea acestuia se numeste router virtual. Acest router virtual este rulat cu Xen, VMWare sau orice alta solutie de virtualizare. Masinile virtuale care contin aplicatii se folosesc de aceste routere virtuale, iar in acest fel se construiesc retele virtuale. Sau cel putin asta este parerea pe care o aud zilnic. Nu pot impartasi parerea ca aceasta metoda este o solutie care sporeste intr-o mare masura flexibilitatea sau rezistenta retelelor existente. Virtualul depinde de real, de componenta fizica. Pot accepta insa ca exista cai de a folosi util asemenea retele. Parerile mele insa nu sunt importante intr-o atat de mare masura.

Un Mario inteligent

Incepusem ziua de luni. Ajuns la universitate gandul la cafeaua aia amara din filtrul negru nu ma atragea decat din cauza ca lipsa de energie era mai enervanta decat tensiunea imensa oferita de otrava aia. Si apoi pornind gmailul, citind linkurile din lista aia care apare deasupra emailurilor am aflat despre faptul ca exista un concurs cu tema data. Cine reuseste sa il faca pe Mario sa joace singur; sa nu moara si sa termine nivel dupa nivel. Apoi ce sa fac? Conferinta era la ora 4. Fascinanta. Asa ca m-am apucat sa citesc ce si cum despre Mario. Nu banuiam sa ma prinda, mai ales ca nici cafeaua nu era deosebita.

Sunt un om al impulsurilor. Pana se declanseaza impulsul sunt exagerat de cerebral, dar apoi se duce tot, nu mai vad nimic in fata ochilor si ma incapatanez. Ma incapatanez sa fac ce imi doresc. Rasfatul meu.

In Innstadt se poate cerceta?

Cercetarea pe care lumea o presupune facuta de oameni imbracati in halate albe se prezinta altfel in campul muncii.

Relatare din Passau.

Cand am ajuns aici mirosul gelului si fixativului, a cremelor de soare aplicate pe piele de barbat sau studenta blonda m-a uimit. Cladirile noi, mediul academic impresionant. Sticla, cladiri gri sprijinite de verdeata, totul era curat, aranjat si sclipitor. Biroul meu intr-un etaj de cladire gri si secretara care vorbeste bavareza. Fabricile de bere din Innstadt, Hacklberg sau cea din centru, Löwenbräuerei. Agitatie seara pe promenada, Dunarea si Inn-ul care se unesc in continuarea unui varf de pamant plantat cu banci inconjurate de gratarele stundentilor.

Ploua in lumea virtualizata

Ma intrebase Gusti intr-un comentariu daca am baut berea aia, adica daca mi se pare interesant domeniul virtualizarii. Da, am baut berea, dar de atunci am baut mai multe pentru ca in Passau, aici, berea e ca apa (desi apa e ca berea ca la culoare). In orice caz… domeniul e interesant pentru mine.

Trec oarecum printr-o perioada pe care tot Gusti a descoperit ca se numeste “burnout”. Perioada asta m-a oprit sa aflu mai multe despre ceea mi-am propus, mai ales ca a trecut o luna de cand am inceput munca. Sunt nemultumit ca nu aprofundez nimic in afara de oboseala si inceputuri promitatoare de burn-depresii. Dar sa revin la virtualizare…

Primul pas in lumea virtualizata

O noua locatie. Universitatea din Passau. Din ceea ce am prins pana acum se pare ca lumea este innebunita de ceea ce presupune virtualizare, incercand sa cerceteze in domeniu. Virtualizand se poate economisi spatiul ocupat de servere, curentul utilizat inutil etc. Are insa si virtualizarea partile ei rele, dar totusi se pare ca cele bune prevaleaza.

Ajuns in biroul meu (acum sunt important pentru ca am numele trecut pe o usa) am primit niste descrieri de proiecte care sunt legate de virtualizare. Le-am citit si am ramas putin nedumerit. Eu ce trebuie sa fac?

Intreb colegul “Eu ce trebuie sa fac?” Raspunsul “Citeste si apoi discutam.”. Termin de citit. Fascinant. Punctele culminante, agitatia pe care mi-a trezit-o lectura, toate impreuna mi-au ridicat nivelul interesului. Am intrat pe forumul de la autorally sa vad cine si despre ce se mai cearta. Am mers la cantina. Am mancat niste resturi, pentru ca mancare nu se putea numi, am facut drumul inapoi la birou si pe drum mi-am dat seam ca eu nu stiu ce inseamna virtualizare.

Rezultate live (3 bis)

Scrisesem în episodul 3 despre posibilitatea de a folosi inteligenţa artificială în a ghici care echipaj are şanse de a abandona. Nu o să mai public acel episod dintr-un motiv simplu: ruşinea. La Raliul Iasiului 2009 Lucian Garbacea Sr. nu a scăpat cu viaţă după un accident petrecut la viteză mare. Abandonul nu e un show, este o tragedie. Îmi e ruşine şi îmi pare rău că m-am gândit să speculez tragedia printr-un artificiu tehnic pentru a spori spectacolul oferit de programul meu.

Acestea fiind spuse, am tot stat şi m-am gândit dacă e loc de inteligenţa artificială într-un sistem legat de calculul clasamentelor (indiferent de competiţie). Sunt nesigur. Încep prin a spune că o compeţie sportivă se bazează pe inteligenţa şi pregătirea sportivilor cât şi pe condiţiile impuse de regulament. Nişa în care s-ar putea implementa inteligenţa artificială este prognoza serioasă a rezultatelor sau a unei strategii de echipă. Într-adevar, prognoza unor rezultate este importantă, iar această prognoză poate ajuta strategiile echipajelor si ale echipelor. Deocamdată deţin prea puţine idei si informaţii despre strategiile de echipa, despre cum se face o prognoză etc., iar de aceea voi neglija subiectul.

Voi descrie însa un sistem distribuit care să uşureze introducerea timpilor si generarea de clasamente live.

Rezultate live (2)

Am reusit sa modific programul. L-am modificat intr-atat de bine, incat acum o sa imi inchid telefonul weekendul acesta cand e Raliul Iasului. Nu cred ca as suporta “apelurile de felicitare” din partea lui nea Bela.

Modificandu-l am intalnit o dilema. Pentru a o explica o sa spun cum functioneaza.

Un raliu este compus din mai multe probe speciala pe care echipajele ruleaza in regim de concurs. La stopul unei probe speciale echipajul este cronometrat, obtinand un timp. Pentru o proba speciala se realizeaza doua clasamente: un clasament al probei si un clasament cumulat pana la proba speciala. Adica daca proba speciala este PS5. Atunci clasamentul probei este cel al timpilor de pe PS5. Cel cumulat este clasamentul obtinut in urma adunarii timpilor echipajelor de pe PS1, PS2, PS3, PS4 si PS5.

Rezultate live

Prin 2005 am fost pus sa fac un program care calculeaza in timp cat mai real clasamentele unui raliu. Adica un pilot realizeaza un timp pe o anumita proba a raliului, iar eu vreau sa stiu cat mai repede pe ce pozitie se afla. Avant tineresc…m-am apucat de munca, iar in 2 nopti aveam programul de care eram foarte mandru.

Raliul de la Campulung m-a surprins. Nu ma asteptam ca in momente de stres sa nu stiu sa imi mai folosesc programul. A fost un alfa-testing live, presarat de urletele si cuvintele de bine ale lui nea Bela, care pe atunci era team-manager la echipa BKP. Reparam in timp live programul care trebuia sa calculeze in timp live rezultate. Rulam din Visual Studio cu Debugging, cand aparea cate o exceptie aveam o foaie pe care imi notam repede linia de cod si pasii pe care ii puteam reproduce. Apoi programul era inchis, si pierdeam timpii pe care nu ii salvasem. Reintroduceam timpii…Crapa din nou peste o jumate de ora.

Dupa raliu am mai stat o noapte sa il repar.

vacanta

Conservam cele scrise pana acum si revenim cu idei noi pe 2 aprilie mai.

1+2+3 luni de master

Astazi voi insira cateva idei: probleme si directii. Ieri am prezentat lucrarea mea de master, azi am predat-o. Acum sunt intr-o stare ciudata. Imi amintesc doar ceea ce a mai ramas de facut, dar din cele facute, pot sa enunt unele subiecte, care nu necesita o detaliere ampla a temei lucrarii de master.

Retelele neuronale sunt intr-adevar paralelizabile, mai ales cele care au o structura cat mai simpla. Problema care se ridica este de a micsora cat mai mult diferenta pana la un speed-up liniar. Aici apare limitarea impusa de comunicatie. Cum sa fie facuta, cum sa fie evoluata, cum sa fie fie impartite retelele. Dar sa \begin{enumerate} cele cateva idei pe care mi le mai aduc aminte:

- Etapele unui pipeline trebuie sa dureze la fel de mult, altfel pipeline-ul este defectuos.
- Suma valorilor float nu este asociativa.
- Paralelizarea intr-un cluster de computere trebuie sa se orienteze catre o comunicatie rara. Pachetele de date transmise trebuie sa fie mari, pentru ca ethernet-ul sa fie folosit corespunzator.
- Retelele neuronale RBF sunt o solutie interesanta pentru diagnoza erorilor.
- Azi noapte venind spre camin pe jos am auzit pasarile cantand din nou. Era 12 noaptea.

reintoarcerea la mainframe

Miscarea hippie (intre 1960-1974), care conform wikipedia a evoluat in timp si si-a lasat amprenta asupra societatii civile, a fost un curent tratat de catre mainstream drept o miscare de subcultura. Acum este oarecum peiorativ sa afirmi despre cineva ca e hippie, dar lumea se invarte.

Ceea ce a adus hippie a fost influenta asupra calculatoarelor. In 1969 a aparut Unix, Dennis Ritchie avand 28 de ani. Un sistem de operare pentru minicomputere. Aceste minicomputere erau mini in comparatie cu mainframe-urile care ocupau sali intregi. Mainframe-urile erau imense, puternice si folosite pentru calcule intens consumatoare de timp. In anii ‘70, in perioada hippie, minicomputerele aveau un sistem de operare produs de un hippie, iar microcomputerele se dezvolta, iar in timp au primit si sisteme de operare adecvate. Rezultat: multimea putea sa aiba calculator de care sa se foloseasca. Mainframe-ul a ramas firmelor, iar muritorii de rand au acces la tehnologia de calcul.

1979. filosofia masinii de spalat.

Azi s-a stricat masina de spalat. O primisem cadou de la Karsten. O tona de masina de spalat, Miele, veche, sugativa de curent, o minunatie, care m-a ajutat sa imi spal hainele, fara sa mai fie nevoie sa platesc 2 euro de fiecare data hotilor de la camin.

Curiozitatea mi-a dictat sa o deschid. Am scos-o din priza. Am dat capacul jos. M-am uitat ca un student ce sunt in ea si nu am inteles nimic (in gand ma gandeam ca la examen am sa stiu). In masina de spalat un biletel. Scot biletetul impaturit, ma uit, citesc. Schema electrica a masinii, iar cum nu stiu citii asa ceva, am cautat sa vad macar de cand e modelul. E din ‘79. Ei bine, dupa 30 de ani masina a obosit. Nu a fost in viata ei in service si s-a stricat acum, cand muntele de sosete murdare arunca o perspectiva sumbra asupra viitorului: maine o sa le port pe astea de azi.

ze butcher

Vreau sa povestesc despre cum am reusit sa inteleg comunicatia pe portul serial folosind C++.

Vine “papa” si ma anunta ca a dat de un tip pe holul facultatii care cauta pe cineva sa ii faca o aplicatie, care sa ii deseneze curbe (era sa scriu o porcarie)…. platea 100 de euro. Zic bine. Un ban in plus nu strica, munca nu parea grea. Era perioada in care ma puneam cu finantele pe picioare, cand incepusem sa descopar amazon.com si dependenta de cafea. Incep si lucrez. Java, Swing si salvare in fisiere CSV. Minunat, imi spun ca sunt un geniu, astept plata. Bineinteles ca strategia agila aplicata de client (sau stapan?) era sa mai ceara si alte functii. Oricum ma simteam cu musca pe caciula ca il tapam rapid de bani. Bag si noile cerinte. Iau banii. Ma chinui inca 2 zile, cobor toti sfintii din cer, ii arunc cuvinte de bine in gand programului, arunc prin camera (la propriu) cu tot ce imi trece prin mana. Termin. Il binecuvantez pe client, imi reprosez ca sunt slab si nu ma ating de bani, spunandu-mi ca nu imi trebuie.

Sunt linistit.

…, dar de ce?

In ultima perioada m-a preocupat documentarea lucrarii mele de master. O sa fie o insemnare scurta, pentru ca inca ma preocupa munca asta. Ceea ce vreau sa povestesc, este ca eu nu mai suport unelte gratuite, open-source sau pe bani putini pentru desenat diagrame UML.

Experiente recente:
- Poseidon UML. O unealta simpatica scrisa in Java. Ar putea face multe. Simplu de folosit. Insa nu poate importa fisiere XMI (standard XML pentru descrierea diagramelor). Nu poate importa nici fisiere C/C++/C# pentru a genera diagrama claselor. Poate importa Java. Se poate folosi gratuit pentru 30 de zile. Pe scurt e bun, dar nu ma ajuta la partea cu C++. Dar de ce poate genera cod C++ (in versiunea Professional) daca nu il poate importa?

- StarUML. Alta unealta simpatica. De Windows. Incearca sa copieze interfata de Visual Studio. Dragut din parte dezvoltatorilor ca au incercat sa copieze un GUI, ca au aruncat tone de feature-uri, chiar ma bucur ca pot importa cod de C++ sa imi genereze diagrama claselor. Pana am reusit sa il conving sa imi importe codul a durat ceva. E un ritual. Apoi cat mi-a dat erori ca am inchis unele panel-uri pe care el le considera importante, iar eu nu. Si bubuielile pe care si le-a luat, crapand din 10 in 10 minute.

tastatura face k.o. nisipul

Ca tot veni vorba despre munca in timpul facultatii. Ideea este ca pe timpul vacantei un student poate castiga bani destui cat sa se intretina o perioada a studiului. Practicile de vara. La noi, in Romania, nu prea exista asa ceva, dar cine a spus ca studentul trebuie sa incerce local?

Google SoC
O practica platita de catre Google. Studentul trebuie sa efectueze un proiect pentru o organizatie open-source, sa indeplineasca cerintele organizatiei si isi primeste banii. In 2007 era vorba parca de 4000$. Simplu. Studentul poate sa propuna chiar el organizatiei un proiect. Google selecteaza o serie de organizatii (de la Apache pana la mai mici), oferind fiecarei organizatii posibilitatea sa aleaga un numar de studenti.

IBM Extreme Blue
O practica in centrele de cercetare IBM. IBM pune la dispozitie cateva proiecte de cercetare, pe care studentii trebuie sa le duca la capat. In functie de centrul de cercetare exista proiecte cu teme diferite. Per centru ar fi vreo 20 de locuri. Salarizarea se face in stil IBM, cazarea fiind si ea decontata.

intelectualii, sudoku si lecitina

2. Dintr-un link al lui Luci din insemnarea lui recenta am ajuns pe pagina de internet a lui Peter Norvig. Mai fusesem pe acolo, dar acum am acordat mai mult timp pentru a citi ce scrie acolo. O pagina complet non web2.0, care nu atrasese atentia mea antrenata cu bling-bling. Acum insa din motive, care imi sunt necunoscute, am avut rabdarea sa urmaresc ceea ce a scris. Iar ceea ce am citit, m-a uimit. Am gasit un articol in care se poveste despre cum se pot rezolva programatic puzzle-urile de Sudoku. Intr-o 100 de linii de cod problema a fost rezolvata. Stiu, unii stiu sa programeze intr-o linie, altii pot demonstra ca nu e deloc optim…stiu… Dar Sudoku? Problema o trateaza intr-un mod foarte simplu, felul de a explica este simplu. Atat de simplu e, de pana si Jean (cainele mele) sau Gicu (motanul), daca ar sti bine engleza, ar intelege strategiile de rezolvare ale Sudoku. Ar intelege si algoritmii. Nu ar sti sa ii implementeze, pentru ca nu stiu sa programeze, dar si daca ar avea minime cunostinte ar reusi. Intr-adevar, frumusetea unei demonstratii sta in eleganta simplitatii.

unsigned char an2009[365];

Noua mea obsesie, dusa pana la extrem, o reprezinta analiza constienta a exceselor mele. Si excesele, dupa cum unii poate si-au dat seama, le simulez sau le realizez. De multe ori le simulez pentru mine, deoarece asa imi pot inchipui “cum ar fi” fara sa ma lovesc de efectele secundare ale excesului. Alteori din dorinta “cunoaste lumea, apoi intelege-o” aplic excesele, pentru a trai sentimentele de umilinta, resemnare si mandrie care ma incearca la final.

2009 inceput, imi ofera ocazia sa ma gandesc la excesele pe care am de gand sa le realizez in decursul urmatoarelor 12 luni, daca ma voi mai afla in conditia fizica si psihica actuala. Imi doresc sanatate in primul rand, pentru a-mi putea forta corpul si creierul, apoi imi doresc imaginatie pentru a-mi capta ideile in sticle mici si mari. Excesele nocturne nu se pun, pentru ca varsta si frica de Alzheimer ma impiedica sa le mai aplic, dar oare:
- as reusi sa ma inchid intr-o cabana pentru 4 saptamani in care sa invat cel putin o carte? (exces de anti-socializare)
- as reusi sa descriu intr-o zi in 500 de cuvinte o idee buna? (exces de optimism)
- as reusi sa demonstrez stiintific Ballmer Peak-ul? (exces de alcool)
- as putea veni cu bicicleta de la Wiesbaden pana la Brasov? (exces de calorii arse)
- as putea pentru 7 saptamani sa programez si sa scriu 12 ore pe zi in continuu in fiecare zi, inclusiv duminica? (exces de lipsa de timp)

comunicand in exces

Saptamana de Wiesbaden s-ar fi terminat cu bine, cand duminica as fi ajuns aproape de miezul zilei cu trenul in Brasov. Trecut de Passau, pentru cinci minute in Wels si apoi pentru o noapte prin Ungaria. Compania cailor ferate maghiare era in greva. Nici un vagon, nici o locomotiva, nici un macaz nu miscau in Ungaria pe termen nedeterminat. Prins intre o foame imensa (potolita apoi cu un kebap din parizer) si teama de a nu ramane noaptea in Budapesta am sunat parintii, pe Marcela, pe brother, pe toata lumea. Sa anunt ca am de ales unde sa raman blocat: Viena sau Budapesta, dar ca in Romania e greu de ajuns, cel putin in ziua urmatoare. In aceeasi seara am gasit optiunea autocarului. Am sunat sa intreb daca mai erau locuri pentru cursa planificata peste 2 ore. Am fugit pana la autogara luand 2 metrouri si un tramvai. Nu mai erau locuri. Biletele se vandusera la negru.

neuronul bolnavicios

Un asa-zis studiu asupra importantei internetului m-a pus pe ganduri. Multe persoane intrebate (46% femei si 30% barbati) ar renunta o perioada de timp, conform studiului, la activitatile sexuale pentru a se oglindi in monitorul cu Firefox. Interesant, cel putin. Pentru ca observ puterea obisnuintei. Obisnuit cu un anumit comportament, omul neglijeaza alte comportamente, care poate ar fi mult mai placute, ca sa nu spun chiar vitale prin efectul pe care il au. Dar puterea obisnuintei, pe langa a fi o poezie recitata pe vremuri de cei de la Pasarea Colibri, este un fenomen ce foarte usor se poate transforma in “comoditate”. Comoditatea, care de multe ori devine fizica, ajunge la situatii de genul “imi e lene sa ma duc pe jos pana la magazin”, “nu am chef sa azi de scoala” sau “ma doare capul”. Si cine sunt cei mai comozi oameni activi? Programatorii. Ei au impins lumea la marginea rabdarii. Prin meseria lor, ei incearca sa ofere solutii care sa rezolve cat mai repede problemele existente. Dar tot ei si-ar dori sa programeze cat mai comod, sa detina tool-uri, framework-uri. In scenarii sf (sf != sfinte) isi doresc sa arate cu degetul spre calculator si sa ii spuna “Hai Jeane, mai stau mult dupa tine pana faci programul ala?”.

poezia din programare

Cred in puterea artei de a schimba stari. Si programarea este o arta, iar Knuth a scris o carte in care programarea este tratata drept o arta. Incercand sa aflu de ce se numeste cartea astfel, am ajuns sa citesc urmatorul text. Vazand ca textul lui Knuth e gazduit pe pagina lui Paul Graham am vrut sa aflu detalii si despre el. Recunosc, nu cunosc multe personalitati din lumea computer science, dar cele care au avut legatura oarecum cu arta mi s-au intiparit in minte. Knuth lanseaza atatea teme in acel text, incat imi vine greu sa le prezint pe toate; pe scurt, in acceptiunea lui, stiinta este ceea ce se poate transfera calculatorului, pe cand arta contine elemente de creativitate si subiectivism. Tocmai aceste elemente pastreaza granita intre realitate si vis in cazul inteligentei artificiale. Articolul trebuie in orice caz citit. De la etimologia cuvantului arta, trecand prin intelesurile lui in diferite perioade ale istoriei si pana la relatia cu programarea, Knuth isi prezinta teza intr-un cadru documentat, interesant si inchegat.

Semestrul trecut incercam sa inteleg cate ceva despre algoritmii de sincronizare a ceasurilor (NTP, PTP). Rasfoind prin carti si net am dat de algoritmul lui Cristian.

efectul “alcoolului” in retele neuronale

Am stat putin sa ma hotarasc daca sa povestesc sau nu despre ceea ce lucrez eu in ultima perioada. Secret nu e, asa ca voi povesti.

Mai demult auzeam despre unii programatori care implementau retele neuronale. Mi-am spus ca suna interesant si ca trebuie sa fie interesant. Asa si este. Dupa dusul rece care mi l-am aplicat in primele semestre aici in Wiesbaden in care am incercat sa fac diferite chestii fara un succes clar am ajuns, printr-un noroc, sa lucrez si eu in domeniul retelelor neuronale. Anul trecut pe vremea asta implementam un algoritm (care acum nu mai tin minte cum se numea) care verifica daca numerele sunt prime. Am avut, din nou norocul, sa programez pe un PS3. O chestie deosebita, cu niste limitari pe care programatorul de .net din mine nu le mai intalnise. Arhitectura paralela a procesorului de pe PS3 era infioratoare: 8 nuclee de calcul si un nucleu pentru coordonarea calculelor.

programarea punk

Cred ca mi-am ales putin gresit termenul, dar partea de revolta care ma incearca cand trebuie sa ma apuc de programat ceva ma face sa beau cafea, sa ma uit pe geam, sa ma gandesc ce bine era daca nu as fi avut de lucru, cati nervi o sa imi fac. Detin o latura colerica, recunosc, dar pe de alta parte trebuie sa spun sincer ca in anii cat am programat pana acum nu am reusit sa fiu impacat cu asteptarile pe care trebuia sa le indeplinesc atunci cand programam. Ma refer la genul de aplicatii care trebuia sa le implementez, felul de a le implementa, si modul de multe ori impus de a gandi. Chiar atunci cand ma apucam sa programez ceva, de multe ori un sentiment de autocenzura ma facea sa ma gandesc daca lumea, atunci cand imi va citi codul, va fi multumita. Si atunci incercam sa aplic un stil pretios de a programa, elegant si putin cufundat intr-un dandy-ism tipic tagmei din care faceam parte.

asa incepe

Am inceput azi, 21 novembrie 2008, sa scriem despre orice ar avea legatura cu domeniul “computer science”. Fiecare are ideile lui. Nervii si parerile lui. Limitarile pe care ni le impunem sunt sa respectam o ordine a postarilor. Fiecare autor are voie sa posteze doar intr-o anumita zi a saptamanii. Eu voi demoraliza ziua de joi. In urma melodiei lui Bowie (Thursdays Child) sunt hotarat sa scriu joia. Ma gandisem ca sunt nascut joia, insa se pare ca sunt nascut sambata. De aia e joia ziua mea nasoala a saptamanii. Imi asum riscul.

Dorinta de a contribui la un asemenea efort colectiv vine din dorinta de a vedea o comunitate care prin ideile ei sa lanseze teme de discutie. Idei bune sau neinspirate, nu conteaza. Poate ajuta cuiva. Asa incepe blogul comun…