Ma gandisem ca Lausanne imi dorisem de mult, si de iesea ar fi fost bine. Speram sa iasa si intuiam ca aveam sa ma chinui ceva cu asteptarea. Am asteptat ca dl. Kröger si dl. Reith sa trimita scrisorile de recomandare si urma sa astept rezultatul inscrierii.
Prin februarie fusesem la Torino, iar ceea ce vazusem acolo ma convinsese sa continuu cautarea unui loc de doctorat. Fusesem impresionat de lejeritatea studentilor, de temele interesante la care le lucrau. De aceea am continuat. Prin aprilie am fost la Barcelona intr-un fel de intalnire a proiectului in care lucram. Din nou vazusem o latura a muncii de student doctorand care imi placuse. Catedra de acolo era relaxata, profesorul la fel. Prima impresie despre acel profesor a fost una de admiratie. Era prezent in discutii, nu vorbea de umplutura, era o gazda simpatica, indruma munca echipei spaniole. In mai am fost din nou in Barcelona. Aceeasi impresie a fost intarita. Dar in mai, in timpul unei dupa-amiezi de munca, am primit un email de la Lausanne. Raspunsul era nu. M-am suparat, m-am considerat un distrus, un bou si idiot. Am sunat in stanga si in dreapta sa anunt ca am fost respins. Si din stanga si din dreapta primeam sprijinul necesar ca sa trec peste acel moment. Dupa doua zile de bocit, de munca intensa toata ziua si noaptea si dupa un weekend petrecut tot in Barcelona (norul vulcanic blocase traficul aerian) mi-am revenit.
Prin aprilie trimisesem un CV la intamplare catre un profesor care urma sa vina la Passau. Tot din intamplare mi-a raspuns la email si ma chemase la interviu. Ajunsesem la el din cauza ca nu mai aveam nici o solutie. Adica ma gandeam eu ca Barcelona si Spania sunt frumoase pentru un doctorat, dar cum sa ajung acolo? Si la Nisa era o universitate, dar sistemul universitar francez nu il intelegeam. Incercam sa caut locatii exotice gandindu-ma ca unde e soare si cald si plaja cel putin e mai bine chair de dau din nou peste un doctorat aiurea. Macar merg la plaja cand ma enervez. 
Pe cand Cornel si Petru ne vizitau la Passau profesorul nou, care ma invitase la interviu, m-a sunat sa imi ofere un loc de doctorat. Initial imi spusese ca nu prea am eu pregatirea necesara pentru ce cauta el. Si drept era. A afirmat ca sincer nu prea stie de ma pricep la ceea ce face el: circuite digitale si detectie/diagnoza de erori in ele. Evident ca eu eram bata in domeniu. In general eram praf, pentru ca de un an creierul meu functionase in Java si nu adusese nimic inteligent la lumina ecranului. Nu stiu din ce cauza, momentul in care am fost respins la Lausanne si stiind ca am sansa sa ma duc la el, a fost un moment dificil. Urma sa schimb taberele in aceeasi facultate, iar mutarile de acest gen nu sunt tocmai placute si vazute cu prietenie de cei din jur.
Am calculat si am ajuns la concluzia ca nu e bine sa imi dau demisia. Era mai bine sa termin treaba, sa mi se termine contractul la profesorul unde eram “activ”, iar apoi sa semnez un nou contract la noul profesor. Toata celelalte optiuni ale mele pareau utopice si am respins orice noua incercare de a ma muta din Passau. Brusc imi devenise si orasul simpatic. Era aproape vara, lumina, soare si incepea vremea gratarelor. Marcela fusese respinsa la Lausanne cu o motivatie in genul “studiile dvs. nu echivaleaza nici macar unui bachelor la noi”. Era clar: ramanem pe malul Inn-ului. Urma sa astept noul contract la “noul” profesor, apoi sa il semnez, apoi sa dau vestea ca nu mai raman la viitorul “vechi” profesor.
A venit contractul, l-am semnat si acum asteptam contrasemnatura universitatii. Si nu mai venea… Intr-o zi secretara vechiului a venit la mine in birou:
- Alexandru, de la resurse umane ne-au sunat sa ne spuna ca nu ai semnat prelungirea la noi si ca ai un nou contract la alt profesor. E adevarat?
- Deocamdata nu e oficial. Pana nu il primesc contrasemnat, nu este oficial.
- Mergi la Hermann pentru ca trebuie sa ii ceri voie sa pleci la alt profesor.
- Nu ma duc pentru ca imi expira oricum contractul. Eu astept contrasemnatura la noul contract.
- Nu o sa vina pana nu isi da el accordul!
No hai la profesor in birou:
- Ce mai e nou Alexandru?
- Nimic. E destul de veche vestea, dar nu era oficiala. Astept sa primesc de la resurse umane un contract la alt profesor.
- De ce?
- Sunt obosit.
Au urmat alte discutii despre cum stric planificare bugetului, despre parerea lui de rau ca nu apreciez sacrificiile catedrei pentru mine, despre faptul ca nu intelege de ce plec. Ma deranjasera si contractele pe ultima suta de metrii (veneau cu 3 saptamani inainte de expirarea contractului vechi, iar in iarna venise cu 1 saptamana inainte). Un lucru ciudat faptul ca era nevoie de “binecuvantarea” lui pentru a putea pleca. A dat-o si in doua zile imi mutam cutia cu hartii si capsatorul intr-un nou birou. Era 2 iulie 2010. Pe 1 iulie nu imi venise calculatorul la noul profesor
