Visul meu era sa reusesc intr-un viitor apropiat sa ajung la o universitate elvetiana; la Zürich sau Lausanne. In primavara anului imi dadusem TOEFL-ul si il luasem cu un punctaj care imi permitea inscrierea la studii doctorale. Tot atunci incercasem inscrierea la un master fast-track la Zürich. Nu iesise, pentru ca ma inscrisesem foarte aproape de termenul limita si nu au mai ajuns scrisorile de recomandare la timp. De fapt nici nu cred ca profesorii reusisera sa le scrie la timp.
Acum era aproape iarna si la Lausanne se faceau inscrieri pentru prima faza a admiterii la scoala doctorala. Termenul limita era undeva pe la inceputul lunii ianuarie. Nu mai tin minte clar motivul pentru care nu m-am inscris pentru primul termen, dar nu am facut-o. Intre timp mai cautam prin Germania, Franta si Belgia variante. A venit si momentul cand Suman a plecat spre India gasindu-si un loc de cercetator la o firma destul de mare. Apoi au urmat cateva saptamani de decembrie, iar dintr-o nerabdare tipica mie am inceput sa scriu emailuri la Saarbrücken sa aflu rezultatul inscrierii. Am fost anuntat ca mai dureaza cateva zile. Acele cateva zile au trecut si intr-o dupa-masa am primit un email de felicitari. M-am bucurat. Am refuzat insa sa ma bucur pana la capat. Prima oara cand m-am bucurat la aflarea stirii ca sunt doctorand nu se dovedise a fi ceva de bun augur. E drept ca lumea care-mi cunostea situatia ma sprijinea, dar aia tot nu insemna ca scapand de ceva rau nu as fi putut da de ceva la fel de rau sau mai rau in viitor. Venisera si sarbatorile de iarna si impreuna cu Marcela ne-am mutat satra in Romania. Am povestit peste tot ca de la 1 aprilie voi fi in alt oras, la alta granita. Lumea se mira si spunea “apoi daca as vrei…”. Incepusem sa pierd zile sa gasesc o chirie, sa invat orasul dinainte, sa aflu ce profesori de acolo m-ar interesa in mod deosebit.
Avusesem cateva convorbiri telefonice cu o doamna care conducea studiile doctorale. Imi spusese ca e nevoie sa fac doua semestre de studii pregatitoare. In aceste doua semestre as fi primit o bursa de 800 de euro lunara. Mica dar ajungea de chirie si ceva mancare pentru doua persoane. Calculam ca urmeaza sa fiu din nou student si eram destul de entuziasmat ca voi ajunge sa fac ceva nou, ca urma sa scap de “falsul” doctorat passaurean. Dupa cele doua semestre pregatitoare urma sa primesc o alta bursa mai mare pentru urmatorii 3 ani. Eram pus la punct cu piata chiriilor, cunosteam bine universitatea si harta orasului era proaspata in cap. Pierdusem cam doua saptamani sa ma informez. Timp pierdut complet.
Inainte de a ma muta acolo definitiv ma hotarasem sa ma duc si personal sa vad orasul, sa semne contractul, sa ma lamuresc ce si cum va fi acolo. Din nou nu mai tin minte clar, dar intre timp cred ca fusesem acceptat si la un master la Bonn: un master de informatica teoretica. Ideea cu masterul era ca daca nici o universitate nu ma accepta din cauza diplomei romanesti si a celei de Fh atunci o sa iau si o diploma de universitate. Atunci nu mai poate comenta nimeni. In orice caz…prin februarie am plecat la Saarbrücken impreuna cu Marcela. Intr-un Fiat Panda diesel 4×4 zgomotos. Am facut un stop de o noapte la Wiesbaden, apoi hi catre viitorul nostru locsor de studii. Marcela fusese acceptata la un bachelor.
Si am ajuns. Am parcat panda-ul inaintea barierei de la intrarea parcarii cu plata si pe jos am cautat cladirea informaticii. Campusul imi aducea aminte de cel de la Wiesbaden: cu un aer de anii 70, cu ceva urme de noroi, nu neaparat chic precum cel bavarez. Imi placea. In holul cladirii erau poze atarnate cu profesorii cu premii Leibniz si alte premii rasunatoare. Pe niste scari de ciment, un ghiseu cu o tanti grasa care statea bine infipta intr-un scaun, iar de acolo alte usi si scari pana catre biroul doamnei care imi aranjase un program al zilei. Urma sa semnez contractul de bursa, apoi sa cunosc cativa profesori. Era ceva… Marcela statea sa ma astepte pe hol. Pe scurt: socul l-am avut cand am intrebat “Dupa perioada de 2 semestre cum se va stabili de primesc bursa in continuare?” si raspunsul a fost oarecum “Care bursa? Ne pare rau sa va spunem, dar nu oferim burse, oferim locuri de munca part-time…”. “Si cum gasesc asa ceva?” “Depinde daca vreun profesor are locuri libere, buget, daca este interesat de dumneavoastra…”. Au urmat cateva discutii cu doi profesori, care au subliniat ca “trebuie sa mai studiez sa ajung la nivelul un masterand de la ei”, dar ca se bucura ca am fost totusi acceptat, deoarece am potential. Am mai discutat cu doamna aceea, apoi am baut un ceai cu Marcela si am sudat destule pipe pana am zis ca “hai de aici”. Nu am semnat hartia. Ma suparasem ca sunt luat de prost, am invartit masina juma de ora prin oras sa iau un kebab, am vizitat un apartament de hipioti afumati bine, si apoi via Wiesbaden. Seara eram in laborator la dl. Kroeger si ii povesteam ce am vazut/patit. Mi-a recomandat sa nu semnez, sa nu ma duc. Prima oara ascultasem sfatul lui sa merg la Passau si consideram ca am iesit rau. Al doilea sfat l-am urmat si am asteptat sa vad cum se dezvolta situatia, si tot rau a fost. Al treilea de ce l-as urma? Dupa o noapte de Jäeger cu Predusca si lungi povesti a doua zi am acceptat sa ma linistesc in Passau . Urma sa nu ma duc. In concluzie, tot ce planuisem in doua luni, si tot ceea ce facusem ca sa ajung acolo fusese de pomana, iar Marcela urma sa nu inceapa scoala din primavara. Am scris un email mai politicos-revoltat doamnei de la Saarbrücken ca “nu!” si asa a ramas. Doua zile apoi m-am gandit de facusem bine sau nu. Dupa cele doua zile ma convinsesem si mai abitir ca a fost bine, pentru ca incepusem sa capat incredere ca pot spune nu unei oferte initial tentante, care apoi se transforma rapid in ceva neprevazut. Ma consideram mai calit. Calirea asta ma costase cateva sute de euro si mult timp.
Bine ca nu imi anuntasem demisia inainte sa plec la Saarbrücken in vizita pentru ca dorisem sa fac asta. Avusesem noroc. De fapt prelungirea din decembrie nu am vrut sa o semnez, dar sfatuit de Marcela, de Suman si de cei din jur am facut-o. Fusese prima mea tradare interna, a doua tradare interna urmase cand nu am mai plecat la Saarbrücken, iar pe a treia nu o asteptam.
In lipsa de alte idei m-am inscris apoi la Lausanne. Si Marcela. La ea a fost pe bani, care nu au fost prea putini, dar am facut-o si pe asta.
