spre 1 iulie 2010 (4)

Ma gandisem ca Lausanne imi dorisem de mult, si de iesea ar fi fost bine. Speram sa iasa si intuiam ca aveam sa ma chinui ceva cu asteptarea. Am asteptat ca dl. Kröger si dl. Reith sa trimita scrisorile de recomandare si urma sa astept rezultatul inscrierii.

Prin februarie fusesem la Torino, iar ceea ce vazusem acolo ma convinsese sa continuu cautarea unui loc de doctorat. Fusesem impresionat de lejeritatea studentilor, de temele interesante la care le lucrau. De aceea am continuat. Prin aprilie am fost la Barcelona intr-un fel de intalnire a proiectului in care lucram. Din nou vazusem o latura a muncii de student doctorand care imi placuse. Catedra de acolo era relaxata, profesorul la fel. Prima impresie despre acel profesor a fost una de admiratie. Era prezent in discutii, nu vorbea de umplutura, era o gazda simpatica, indruma munca echipei spaniole. In mai am fost din nou in Barcelona. Aceeasi impresie a fost intarita. Dar in mai, in timpul unei dupa-amiezi de munca, am primit un email de la Lausanne. Raspunsul era nu. M-am suparat, m-am considerat un distrus, un bou si idiot. Am sunat in stanga si in dreapta sa anunt ca am fost respins. Si din stanga si din dreapta primeam sprijinul necesar ca sa trec peste acel moment. Dupa doua zile de bocit, de munca intensa toata ziua si noaptea si dupa un weekend petrecut tot in Barcelona (norul vulcanic blocase traficul aerian) mi-am revenit.

spre 1 iulie 2010 (3)

Visul meu era sa reusesc intr-un viitor apropiat sa ajung la o universitate elvetiana; la Zürich sau Lausanne. In primavara anului imi dadusem TOEFL-ul si il luasem cu un punctaj care imi permitea inscrierea la studii doctorale. Tot atunci incercasem inscrierea la un master fast-track la Zürich. Nu iesise, pentru ca ma inscrisesem foarte aproape de termenul limita si nu au mai ajuns scrisorile de recomandare la timp. De fapt nici nu cred ca profesorii reusisera sa le scrie la timp.

Acum era aproape iarna si la Lausanne se faceau inscrieri pentru prima faza a admiterii la scoala doctorala. Termenul limita era undeva pe la inceputul lunii ianuarie. Nu mai tin minte clar motivul pentru care nu m-am inscris pentru primul termen, dar nu am facut-o. Intre timp mai cautam prin Germania, Franta si Belgia variante. A venit si momentul cand Suman a plecat spre India gasindu-si un loc de cercetator la o firma destul de mare. Apoi au urmat cateva saptamani de decembrie, iar dintr-o nerabdare tipica mie am inceput sa scriu emailuri la Saarbrücken sa aflu rezultatul inscrierii. Am fost anuntat ca mai dureaza cateva zile. Acele cateva zile au trecut si intr-o dupa-masa am primit un email de felicitari. M-am bucurat. Am refuzat insa sa ma bucur pana la capat. Prima oara cand m-am bucurat la aflarea stirii ca sunt doctorand nu se dovedise a fi ceva de bun augur. E drept ca lumea care-mi cunostea situatia ma sprijinea, dar aia tot nu insemna ca scapand de ceva rau nu as fi putut da de ceva la fel de rau sau mai rau in viitor. Venisera si sarbatorile de iarna si impreuna cu Marcela ne-am mutat satra in Romania. Am povestit peste tot ca de la 1 aprilie voi fi in alt oras, la alta granita. Lumea se mira si spunea “apoi daca as vrei…”. Incepusem sa pierd zile sa gasesc o chirie, sa invat orasul dinainte, sa aflu ce profesori de acolo m-ar interesa in mod deosebit.