OS Santa

Draga Mosule, fiindca am fost baiat cuminte all my life, am ceva dorinte pentru tine. Specific, as vrea niste chestii modificate in sistemele de operare (si aici ma refer la OS ca si produs in general, nu la Windows, Linux, Mac, etc). Mai exact, am stat si m-am gandit, si sincer chestii gen transparenta, Aero, Beryl & Compiz si chestii de genul asta sunt dragute, insa nu sunt functii pe care sa le astept asa de nerabdator de la producatori. Prin urmare iata ce imi doresc.

(Disclaimer: stiu, Mosule, ca s-ar putea unele chestii sa fie fanteziste sau inutile, dar oricum, si anul trecut ti-am cerut chestii fanteziste, si mi le-ai adus, asa ca poate merge si tura asta ).

ze butcher

Vreau sa povestesc despre cum am reusit sa inteleg comunicatia pe portul serial folosind C++.

Vine “papa” si ma anunta ca a dat de un tip pe holul facultatii care cauta pe cineva sa ii faca o aplicatie, care sa ii deseneze curbe (era sa scriu o porcarie)…. platea 100 de euro. Zic bine. Un ban in plus nu strica, munca nu parea grea. Era perioada in care ma puneam cu finantele pe picioare, cand incepusem sa descopar amazon.com si dependenta de cafea. Incep si lucrez. Java, Swing si salvare in fisiere CSV. Minunat, imi spun ca sunt un geniu, astept plata. Bineinteles ca strategia agila aplicata de client (sau stapan?) era sa mai ceara si alte functii. Oricum ma simteam cu musca pe caciula ca il tapam rapid de bani. Bag si noile cerinte. Iau banii. Ma chinui inca 2 zile, cobor toti sfintii din cer, ii arunc cuvinte de bine in gand programului, arunc prin camera (la propriu) cu tot ce imi trece prin mana. Termin. Il binecuvantez pe client, imi reprosez ca sunt slab si nu ma ating de bani, spunandu-mi ca nu imi trebuie.

Sunt linistit.

Comunicare

Aveam un manager la un moment dat care intr-un context oareacre a zis: “Communication is the sollution of all problem”. Tipul era (este)  inteligent, trecuse prin viata si prin proiecte si stia ce vorbeste, motiv pentru care mi-a ramas ca tema de mediatatie. Daca stai da cugeti, lucrurile pot avea o mare doza de adevar (dar conform a ceea ce reprezinta “belief networks”, fiecare e liber sa creada cat vra din asta).Se referea la comunicarea client-dezvoltator in principal.

Ma gandesc ca aceasta comunicare poate avea loc si la alt nivel: intre invatamant si mediul academic. In mediul universitar lucrurile sunt un pic mai relaxate decat in liceu sau scoala generala: in timp ce in preuniv trebuie sa urmezi o programa stricta, in facultate ai o oarecare libertate de dirijare a cursului/laboratorului/seminarului. Sau poti sa intervii cu niste optionale. Ceea ce ne trebuie (si cand zic trebuie, zic ca lipseste – deocamdata) este comunicarea cu cei din industrie.

Un nou model pentru directX ?

(Titlul e inspirat partial de un post al lui Bogdan).
DirectX … sau cel putin direct3D e clar cel mai popular API grafic pentru jocurile care apar în ziua de azi pe PC. Eu nu ştiu Direct3D deloc, dar jocul meu deşi “stie” atât Direct3D cât şi OpenGL merge ceva mai rapid pe Direct3D. Cauza e probabil felul în care e construit motorul OGRE şi optimizările pe care le are. O metodă simplă de a avea un plus de performanţă este rularea aplicaţiei în mod fullscreen, obţinerea modului video exclusiv. Iar majoritatea jocurilor din ziua de azi urmează această abordare.

Legi pentru Marte

Scurt istoric al dreptului proprietăţii industriale

După ce au pedepsit în fel şi chip divulgarea secretelor de breaslă, edilii Veneţiei au emis în 1474  o primă lege a brevetelor  care oferea, în schimbul publicării unei noi invenţii, dreptul de monopol asupra acelei invenţii şi pedepsea orice contrafacere. Legile de acest tip au permis oraşelor italiene de la acea vreme să depăşeasca cu mult alte state europene. Mai târziu, regii Franţei, încercând să reducă importurile din Italia şi să mărească exporturile, au emis legi care protejau atât invenţiile noi, cât şi meşteşugurile aduse de peste hotare. Englezii nu au aşteptat mult, doar vreo sută cincizeci de ani dupa veneţieni, până au adoptat şi ei o lege similară, idee care a fost îmbrăţişată şi în Statele Unite, datorită moştenirii britanice. După 1815 Prusia si alte state dezvoltate din Europa au adoptat legi care stimulau inovaţia. In Moldova şi Muntenia “născocirile” au început să fie protejate de Regulamentul Organic (1831). În Transilvania se respecta legea austriacă de pe la 1810.

Nu toate statele se grăbeau să se dezvolte. În Japonia, printr-o ordonanţa din anul 1721 se interzicea orice activitate inventivă. De abia în 1871 a fost edictată prima lege a brevetelor, de inspiraţie americană.

Azi …

Dreptul brevetului este

Fixuri

Astazi voi scrie putin – sunt extrem de obosit, imi cer scuze.

In a noastra facultatea-tehnica, de aici, Germania, profesorii se chinuie sa invete. Am doua exemple cu oameni peste 60 de ani: unul programeaza constant in C, parseaza date, interogheaza DNS-uri si persista datele in sql(lite); altul imi spunea astazi, in timp ce ne faceam plimbarea de dupa cei 9 km de fuga saptamanali (!), ca invata cursurile de C si C++ pentru a putea evalua programele studentilor dincolo de ‘merge’/'nu merge’ sau rotunjiri potrivite (double + 0.5 = int, dupa cast).

Am citit saptamana asta intrebarea cuiva si toti raspunsesera cu nu – era daca poti invata programarea in 21 de zile si credibilitatea cartilor care promit asta (nici eu nu cred ca este posibil). Sung sigur ca oamenii de care am pomenit mai sus sunt foarte constienti de efortul necesar pentru a invata lucruri noi. Doar numai a sti nu ajunge. Probabil ca toti cunosc, pana la urma, chiar si batraneii vestiti din facultatea noastra mioritica (din povestiri adunate) – la fel ca si atunci cand fugi, pana la urma, nu trebuie sa termini ca sa stii ca este greu; exista un prag psihologic de care se lovesc toti cei care incearca, fie ca termina sau nu. Al doilea (prag) este puterea de a relua experienta. Si asta admir cel mai mult.

Functii IDE (in)utile

Citind articolul lui Alex de ieri cu privire la unelte UML, in care mentiona Borland Together, mi-am adus aminte de unele functii de prin IDE-uri si unelte RAD (Rapid Application Development) care si acum si si la vremea la care am folosit respectivele unelte, mi s-au parut inutile. Asta, sau poate modul in care sunt obisnuit sa lucrez sau exigenta pe care o cer de la codul pe care il scriu nu se potriveste cu aceste functii bagate pe gat de catre IDE-uri.

Dar sa le luam pe rand.

…, dar de ce?

In ultima perioada m-a preocupat documentarea lucrarii mele de master. O sa fie o insemnare scurta, pentru ca inca ma preocupa munca asta. Ceea ce vreau sa povestesc, este ca eu nu mai suport unelte gratuite, open-source sau pe bani putini pentru desenat diagrame UML.

Experiente recente:
- Poseidon UML. O unealta simpatica scrisa in Java. Ar putea face multe. Simplu de folosit. Insa nu poate importa fisiere XMI (standard XML pentru descrierea diagramelor). Nu poate importa nici fisiere C/C++/C# pentru a genera diagrama claselor. Poate importa Java. Se poate folosi gratuit pentru 30 de zile. Pe scurt e bun, dar nu ma ajuta la partea cu C++. Dar de ce poate genera cod C++ (in versiunea Professional) daca nu il poate importa?

- StarUML. Alta unealta simpatica. De Windows. Incearca sa copieze interfata de Visual Studio. Dragut din parte dezvoltatorilor ca au incercat sa copieze un GUI, ca au aruncat tone de feature-uri, chiar ma bucur ca pot importa cod de C++ sa imi genereze diagrama claselor. Pana am reusit sa il conving sa imi importe codul a durat ceva. E un ritual. Apoi cat mi-a dat erori ca am inchis unele panel-uri pe care el le considera importante, iar eu nu. Si bubuielile pe care si le-a luat, crapand din 10 in 10 minute.

LaTeX

Astazi imi declar respectul pentru modul in care s-a rezolvat o problema spinoasa in IT: cum sa scrii documente in mod civilizat. Raspunsul a fost inceput de Donald Knuth si continuat de Leslie Lamport.

Knuth a simtit nevoia de a scrie text cu continut matematic in mod civilizat; a constatat ca nu exista o asemenea unealta si s-a pus pe lucru, colaborand inclusiv cu oameni care stiau cum se deseneaza cele mai frumoase litere. Caligrafi, dar cred ca li se spune “experti in tipografie”. Rezultatul – TeX. Relativ greoi de utilizat, dar isi facea treaba. Te lasa sa te concentrezi pe structurarea materialului si pe formule, fara a-ti pasa de modul in care va arata documentul la final. Documentul arata fain, oricum, asa ca de ce sa iti mai bati capul? Drept este ca limbajul (fiindca asta era) trebuia cunoscut pentru a fi folosit, ca se folosea compilare pentru a obtine formate tiparibile (DVI, PS iar apoi PDF). Dar merita tot efortul.

Ulterior s-a extins de catre Leslie Lamport si s-a obtinut LaTeX. Sistemul usura mult scrierea documentelor. Rezultatul este un sistem de tip WYSIWYM, What You See Is What You Mean. Mare diferenta fata de WYSIWYG.

Înfăşurarea de acasă

Nu stiu cum se face, dar mereu cand scriu un post nou, ma pot lega cumva de postul anterior

O scurta introducere.
Calculatoarele personale din ziua de azi au o putere de calcul mult peste ce era considerat posibil in urma cu 30, 20 sau chiar 10 ani. Nu atat din punct de vedere al puterii individuale a fiecarui calculator, care a devenit previzibila de la o vreme, cat puterea de calcul rezultata din suma totala a lor. Problema este ca din toata puterea asta colosala de calcul, o buna parte ramane nefolosita. Majoritatea calculatoarelor isi petrec in medie 85% din timpul cat sunt pornite fara a face nimic. Multe din cele care nu prea apuca sa stea fara sa faca nimic sunt pc-uri cu … setari proaste de securitate ce fac parte din botneturi, care nu numai ca nu fac nimic util, ci chiar dauneaza (am citit eu asta undeva, credeti-ma pe cuvant). In rest, majoritatea pc-urilor sunt folosite pentru divertisment. Joci ceva, te uiti la un film pe youtube, asculti o piesa, citesti stirile… totul intra la categoria divertisment.

Go play

Tema predominanta a saptamanii a fost relatia munca-studiu. Ce ramane dintr-o zi, dupa cele doua isi consuma timpul, daca ne permitem, este joaca.

Indiferent de caz, dupa un anumit volum (sau uneori numai timp) de lucru, iau niste scurte pauze. In mod normal, ar trebui sa ma misc, sa ma ridic de la birou, sa-mi misc corpul si sa-mi oxigenez sangele. Numai ca pauzele mele inseamna citit. Acel citit neserios, via Firefox. Site-uri. In afara de Dilema Veche, pe care am citit-o cam rar in ultimul timp, sau Cotidianul, care politizat si deci sunt mult mai rezervat in a citi dincolo de faptul descris in sine, citesc multe stiri tehnice – dar nu neaparat IT. In general nu imi ajuta prea mult, in cel mai bun caz retin niste tendinte sau cuvinte cheie – dar ma fascineaza. Cateodata gasesc niste lucruri care imi acapareaza atentia, si atunci insist pe ele. Si uit un timp de studiu sau de serviciu.

tastatura face k.o. nisipul

Ca tot veni vorba despre munca in timpul facultatii. Ideea este ca pe timpul vacantei un student poate castiga bani destui cat sa se intretina o perioada a studiului. Practicile de vara. La noi, in Romania, nu prea exista asa ceva, dar cine a spus ca studentul trebuie sa incerce local?

Google SoC
O practica platita de catre Google. Studentul trebuie sa efectueze un proiect pentru o organizatie open-source, sa indeplineasca cerintele organizatiei si isi primeste banii. In 2007 era vorba parca de 4000$. Simplu. Studentul poate sa propuna chiar el organizatiei un proiect. Google selecteaza o serie de organizatii (de la Apache pana la mai mici), oferind fiecarei organizatii posibilitatea sa aleaga un numar de studenti.

IBM Extreme Blue
O practica in centrele de cercetare IBM. IBM pune la dispozitie cateva proiecte de cercetare, pe care studentii trebuie sa le duca la capat. In functie de centrul de cercetare exista proiecte cu teme diferite. Per centru ar fi vreo 20 de locuri. Salarizarea se face in stil IBM, cazarea fiind si ea decontata.

Studentie && munca

Una din problemele acute pe care le resimte corpul profesoral este faptul ca studentii muncesc. Suna aiurea, dar e o problema uriasa. Pe langa salarizarea personalului si alte aspecte specifice, mai e si asta.

Se zice ca munca nu e rusinoasa si subscriu la parerea asta. Intervine insa o problema cand munca te impiedica ceea ce trebuie (vrei?) sa faci. Cred ca e loc de amandoua, dar cu masura. Sa nu uitam care e scopul principal al venirii la o facultate: acumularea de cunostinte. Exista o mare diferenta intre ceea ce stiu oamenii la iesirea din liceu (in medie, pentru ca varfurile se descurca oricum singure din spirit de autodidact) si la iesirea din facultate. In facultate se predau o gramada de cunostinte practice si principii utile (dupa ce vezi tehnologia cativa ani, it dai seama ca multe sunt “aceeasi marie cu alta palarie”). Ce nu se preda (si la noi e greu sa acoperi complet in 3 ani si partea teoretica  si pe cea practica) se poate invata singur, dupa ce ai prins cat de cat smecheria despre “cum se invata” – un alt lucru cu care te alegi in mediul universitar.

One man show II : the revenge of that one man

(Ignorati titlul, ma plictiseam si vroiam sa par amuzant)
A fost o perioada legata de subiecte de echipa. Si vai, ce bine e in echipa si ce naspa e de unul singur. Dar lucrurile nu stau in viata reala asa de tare batute in cuie in locuri fixe si in valori absolute. Mereu trebuie sa pierzi ceva ca sa castigi altceva. Viata in sine e un drum lung in care faci negot. Vinzi timp si cumperi cunostinte (in sensul de knowledge ), un sentiment de implinire, sau ce iti mai pofteste inima. Si, legat de ce iti pofteste inima, nu stiu altii cum sunt, dar eu uneori simt nevoia sa scriu niste cod, sa fac un programel cap-coada… doar de dragul de a putea zice pe urma ca eu l-am facut. Si cand zic ca simt nevoia, ma refer la faptul ca simt un impuls si parca ma gandesc la “ce fain ar fi sa mai scriu si eu ceva”. Nu e chiar o nevoie. O nevoie ar fi sa respir, sa mananc ceva ca sa nu mor de foame, sa merg la baie… Aia nevoie. Dar dorinta asta de a coda apare in mod recurent in viata mea, dar nu ii dau urmare de fiecare data… De fapt in ultima vreme chiar rar incep sa mai scriu ceva cod.

Fara one man show

Exista cateodata saptamani cu teme proeminente – sunt convins. Doar tocmai am trecut prin una. In ultimele zile am tot citit despre firme si exploatare, responsabilitate sau letargie (zombi). Toate veneau din experiente personale diferite si insistau de obicei pe aspecte diferite.

Pentru mine, firmele mici inseamna mult prea multa responsabilitate pentru cinevare care este la inceput. Am trecut prin asta. Avantajul ar fi ca am prins si am invatat ceva fara sa fiu extraordinar de presat de situatie din simplul fapt ca nu o intelegeam pe deplin si imi permiteam deci sa fiu un pic detasat. Ma entuziasmau faptul ca aveam un loc de munca si faptul ca invatam ceva. Era lucrul concret pe care il doream. La un moment dat am prins curaj si m-am obisnuit cu modul de lucru – dar lipsurile pe care nu le-am putut corecta, fiind de cele mai multe ori propriu stapan, m-au prins de multe ori din urma si normal ca au afectat si proiectele. Ca un exemplu, aproape niciodata nu mi-au iesit estimarile. Dadeam ca timp acordat rezolvarii unui bug, uneori, 5 minute (spre disperarea altora)- justificarea mea era faptul ca stiam exact ce este; uitam sa anticipez eventualele complicatii si teste. Alteori subevaluam complexitatea unor probleme. Si atunci imi depaseam timpul alocat si trebuia sa imi prelungesc ziua si energia ca totusi sa rezolv setul complet fara sa aman milestone-urile – si nu-mi iesea intoteauna.

Dependenta de calculatoare (una din ele)

Salutari si La multi ani. A mai trecut un an, plin de bucuri si schimbari. Cum in domeniul IT totus se chimba destul de repede, au mai aparut cateva limbaje de programare si cateva tehnologi noi. Ca la inceputul fiecarui an, multi oameni isi fac un „New Years Rezolution” si din cate am vazut printre primele 10 lucruri pentru un an nou este „sa inveti ceva nou” si „sa te organizezi mai bine”.

Daca ma gandesc pe plan mai mare organizarea si optimizarea trebuia sa duca la un control mai bun, si aceasta deobicei se face prin automatizarea procesului. Se implementeaza un sistem, ceva care sa usureze munca. Cu cat creste aceasta automatizare cu atat creste dependenta fata de sistem, si defapt ramane doar sa avem incredere in functionarea corecta. Aproape toti avem cel putin un cont in banca, daca programul ar fura 1 leu pe an de la fiecare… ar fi macar un programator fericit .

intelectualii, sudoku si lecitina

2. Dintr-un link al lui Luci din insemnarea lui recenta am ajuns pe pagina de internet a lui Peter Norvig. Mai fusesem pe acolo, dar acum am acordat mai mult timp pentru a citi ce scrie acolo. O pagina complet non web2.0, care nu atrasese atentia mea antrenata cu bling-bling. Acum insa din motive, care imi sunt necunoscute, am avut rabdarea sa urmaresc ceea ce a scris. Iar ceea ce am citit, m-a uimit. Am gasit un articol in care se poveste despre cum se pot rezolva programatic puzzle-urile de Sudoku. Intr-o 100 de linii de cod problema a fost rezolvata. Stiu, unii stiu sa programeze intr-o linie, altii pot demonstra ca nu e deloc optim…stiu… Dar Sudoku? Problema o trateaza intr-un mod foarte simplu, felul de a explica este simplu. Atat de simplu e, de pana si Jean (cainele mele) sau Gicu (motanul), daca ar sti bine engleza, ar intelege strategiile de rezolvare ale Sudoku. Ar intelege si algoritmii. Nu ar sti sa ii implementeze, pentru ca nu stiu sa programeze, dar si daca ar avea minime cunostinte ar reusi. Intr-adevar, frumusetea unei demonstratii sta in eleganta simplitatii.

Mentalitate de echipa

Citesc destule plimbandu-ma pe net, si urmaresc destule bloguri. Unul legat de it, care a reinceput sa para mai interesant, dupa ce o perioada a scazut in subiecte interesante (pt. mine) ar fi Coding Horror. De curand a aparut postul acesta, care mi-a atras atentia. Mi-a atras atentia din cauza ca in proiectul actual de la lucru, m-am recunoscut in rolul unui zombi (sau zombie… ma rog, voi face o traducere a la “furculision” si voi zice zombi).
Ar fi bine sa cititi si postul mentionat, caci ce voi scrie in continuare se refera la el.
Pe scurt, autorul zice ca daca sefii de echipa pt. un proiect ii tin prea din strans pe angajati (de ex. le dau doar taskuri simple, care sa se potriveasca in modelul prestabilit de ei-sefii), ii vor transforma pe bietii angajati in niste zombi, fara initiativa.

unsigned char an2009[365];

Noua mea obsesie, dusa pana la extrem, o reprezinta analiza constienta a exceselor mele. Si excesele, dupa cum unii poate si-au dat seama, le simulez sau le realizez. De multe ori le simulez pentru mine, deoarece asa imi pot inchipui “cum ar fi” fara sa ma lovesc de efectele secundare ale excesului. Alteori din dorinta “cunoaste lumea, apoi intelege-o” aplic excesele, pentru a trai sentimentele de umilinta, resemnare si mandrie care ma incearca la final.

2009 inceput, imi ofera ocazia sa ma gandesc la excesele pe care am de gand sa le realizez in decursul urmatoarelor 12 luni, daca ma voi mai afla in conditia fizica si psihica actuala. Imi doresc sanatate in primul rand, pentru a-mi putea forta corpul si creierul, apoi imi doresc imaginatie pentru a-mi capta ideile in sticle mici si mari. Excesele nocturne nu se pun, pentru ca varsta si frica de Alzheimer ma impiedica sa le mai aplic, dar oare:
- as reusi sa ma inchid intr-o cabana pentru 4 saptamani in care sa invat cel putin o carte? (exces de anti-socializare)
- as reusi sa descriu intr-o zi in 500 de cuvinte o idee buna? (exces de optimism)
- as reusi sa demonstrez stiintific Ballmer Peak-ul? (exces de alcool)
- as putea veni cu bicicleta de la Wiesbaden pana la Brasov? (exces de calorii arse)
- as putea pentru 7 saptamani sa programez si sa scriu 12 ore pe zi in continuu in fiecare zi, inclusiv duminica? (exces de lipsa de timp)