Mate si info

De ceva vreme citesc puternic pe un anumit tip de retea folosita pentru luarea de decizii. E vorba de Bayesian Networks (sau belief networks). Meseriase. Sunt atat de bine justificate dpdv teoretic, incat pentru mine este un exemplu elocvent despre cum matematica poate sa fie utilizata in practica.

Cred ca cu totii am trecut printr-un curs (capitole )  de probabilitati la scoala (stiu ca se face si in liceu si la facultate). Pe undeva se pomeneste de teorema lui Bayes. Pe care daca o privesti, arata groaznic: o cantitate este exprimata prin alte trei. Daca ramai doar cu privitul, atunci ai pierdut vremea. Ce mi-a lipsit mult timp a fost intelegerea acesteia; la ce e buna? unde o aplici? daca o cantitate se exprima pe baza altor 3 (mai multe, deci mai complicat) de ce sa ne mai batem capul? din pacate, in manualele/cartile romanesti nu am reusit sa gasesc niste exemple care sa convinga de utilitatea invatarii ei. Doar aplicari numerice, seci. Intelegerea deplina am avut-o citind un capitol (e drept, seamana mai mult a popularizare decat prezentare in stil academic; sau poate ca tocmai asta e meritul ei) dintr-o excelenta carte de Inteligenta Artificiala – Artificial Intelligence: A Modern Approach.  Acolo am gasit o discutie convingatoare “de ce”, “ce ar fi daca”, chiar o insistare pe problema, care te face as iti dai seama ca daca teorema lui Bayes nu exista, tot trebuia sa o enunte cineva. Discutia poate fi urmarita si de unul de la medicina (de fapt, e un exemplu cu boli si gaturi intepenite .

Versionarea interfetelor

O sa scriu astazi despre o problema care apare atunci cand incercam sa materializam idealul de cuplare cat mai slaba a componentelor sau vrem sa comunicam cu sisteme externe existente, si definim cu grija interfetele dintre aceste componente, timpul trece, si la unele dintre interfetele componentelor vrem sa aducem mici/mari modificari. Problema este, insa, ca restul componentelor sunt deja in productie, si ne trezim astfel ca unele componente trebuie mai nou sa stie sa accepte si clientii noi dar si clientii vechi in dialog. Problemele apar atat in interfata propriu-zisa (in care trebuie sa reflecti versiunea folosita de client si server pentru comunicare) cat si in cod, unde deodata ai 2 sectiuni de cod foarte asemanatoare dar nu identice, care trebuie sa parseze mesaje sau request-uri venite de la clienti de versiuni diferite.

La ce nivel, in echipa?

Deloc retoric: ce permite si nu permite lucrul in echipa? Caliatea ‘estetica’ a codului, intai?
La prima firma pentru care am lucrat se intampla sa avem colegi care erau mutati la alte proiecte si deci existau niste foarte scurte sedinte de ‘takeover’, cu explicatii ale claselor si metodelor importante. Eram o mana de oameni, majoritatea in aceeasi incapere – daca mai tarziu apareau neclaritati, se puteau rezolva cu o rotire de scaun. Se programa Java, deci ‘usor’.
Unele proiecte de pe care le folosesc lucrand aici sunt si ele mai mult decat criptice (sintactic sau semantic): de la numele neinspirat al variabilelor sau al functiilor, portiuni imense de cod comentat amestecate si necomentate, functii (aici profit si pun o intrebare – diferenta dintre functii si metode o face returnearea unei variabile, sau?) de 500 de linii, pana la mai complicatele clase cu acelasi nume, dar cu un cod diferit, in diferite pachete. Fascinant.

Hardcodari si personalitate

Stiu ca un program ideal ar trebuii sa faca exact ce vrea userul si nu numai atat chiar sa incerce sa anticipeze nevoile acestuia. Cu atatea variabile si necunoscute este imposibil sa faci softul perfect. Iar opusul la atatea veriable este hardcodarea si asemenea ar trebuii sa existe si o metoda de design in aceasta directie.

Test driven development din cate stiu este bazat pe crearea testelor inainte de a implementa functionalitatea, de a scrie codul in asa fel incat sa treaca testele scrise din faza de design. Aceasta medota este tot iterativa si cu fiecarea iteratie se creaza un set nou de teste incercand sa se implementeze functionalitatiile necesare pentru ca testele sa treaca. Pentru asta se porneste de la teste mari si cu putine detalii iar majoritatea functionalitatii este hardcodata. Incetu cu incetu se reduce partea hardcodata si se inlocuieste cu ce este necesar.

comunicand in exces

Saptamana de Wiesbaden s-ar fi terminat cu bine, cand duminica as fi ajuns aproape de miezul zilei cu trenul in Brasov. Trecut de Passau, pentru cinci minute in Wels si apoi pentru o noapte prin Ungaria. Compania cailor ferate maghiare era in greva. Nici un vagon, nici o locomotiva, nici un macaz nu miscau in Ungaria pe termen nedeterminat. Prins intre o foame imensa (potolita apoi cu un kebap din parizer) si teama de a nu ramane noaptea in Budapesta am sunat parintii, pe Marcela, pe brother, pe toata lumea. Sa anunt ca am de ales unde sa raman blocat: Viena sau Budapesta, dar ca in Romania e greu de ajuns, cel putin in ziua urmatoare. In aceeasi seara am gasit optiunea autocarului. Am sunat sa intreb daca mai erau locuri pentru cursa planificata peste 2 ore. Am fugit pana la autogara luand 2 metrouri si un tramvai. Nu mai erau locuri. Biletele se vandusera la negru.

Urmatorul e mai bun

Stau si lucrez pe un windows vista. Exact. Stau.

Imi pare rau de voi, dar azi o sa va pun placa cu “cat de tampita e interfata utilizator din Vista”. Desi pentru cei din anturajul meu sunt omul caruia aia de la MS i-au spalat un pic creierul, nu ma pot abtine: vista mi se pare o porcarie.

Sa nu fiu gresit inteles: ma refer aici la interfata utilizator si la “viteza” cu care functioneaza. De exemplu, acea interfata mult laudata si care ar trebui sa imi faca viata mai usoara. Cu aer[e|o]. O frectie. Ma intreb cate secretare stiu despre combinatia magica prin care obtii o lista a task-urilor active, afisata 3d. Sau cat de misto poate sa fie pentru unul care chiar are chef salucreze sa dea click dreapta pe o chestie si sa astepte o gramada de timp pentru a aparea ceva.

Lasati-mi registrii in pace… si %PATH%-ul

Am stat in Windows ca si sistem de operare de mult mult timp si am ajuns sa ma obisnuiesc cu toate lucrurile specifice. Am ajuns sa imi definesc propria structura de foldere, pt. ca “Documents and Settings/user/My Documents mi se parea un path lung, aiurea si diferit cand schimbam de pe o versiune engleza pe una germana. Am ajuns sa pot controla si sa vreau sa controlez ce, unde si cum sa fie instalat, deci as putea sa folosesc un sistem mult timp fara a suferi de un enervant proces de reinstalare de sistem.
Am incercat de curand si 3 distributii de Linux, dar diferite probleme (fie software, fie hardware… care sigur se pot rezolva, dar necesita efort) m-au facut sa aman pentru moment cel putin experimentarea mai departe.

La ce bun roboţi humanoizi?

Eu înteleg motivul pentru care cărţile şi filmele SF descriu roboţi humanoizi, pentru a plasa eroii-oameni într-un decor hipertehnologizat. Mă frământă însă motivul pentru care cineva, în prezent, încearcă să construiască asemenea roboţi. Am văzut multe prototipuri la televizor si pe Internet, dar nu înţeleg de ce cineva ar depune atâta efort pentru a construi ceva atât de inutil.

Mi se pare mult mai uşor să faci un automobil să meargă singur decât să construiesti un robot după chipul şi asemănarea şoferului şi să-l faci să apese pe pedale şi să rotească de volan. Toţi roboţii industriali utili nu seamănă deloc cu oamenii.

Roboţii utili sunt făcuţi să execute anumite sarcini. Sarcinile pot fi foarte complexe, dar este mai rentabil ca forma lui să fie optimă pentru executarea sarcinilor şi nicidecum pentru a arăta ca un zombi.

Send to trash bin

Eu am invatat sa programez, lucrand. Pentru restul informaticii mai sunt inca scolit. Si cum s-a intamplat? Am ajuns la o firma mica, pentru care lucrau deja cativa colegi de facultate, la un proiect la care aveau nevoie urgenta de oameni. Ideea, in sine, daca e sa fac o observatie pana aici, este gresita – ar trebui sa fie clar acum ca in general nu reduci la jumatate timpul de implementare al unui proiect dubland numarul de oameni – am invatat-o la cursuri, apare in date statistice, asa ca o iau ca pe un fapt concret. Inapoi la primul proiect, acum. Au fost niste prime saptamani stresante: dificultatea in a gandi si lucra, la inceput, in Java; ritmul alert, in recuperare; dificultatea de a intelege un proiect care avea primele linii de cod scrise in urma cu 2 – 3 ani, in cu totul alta firma, de cu totul alte persoane, si laconic comentate.

Outsourceing, ownership si cod mostenit.

Deocandata suntem un popor cu forta de munca destul de ieftina pe piata internationala si cunostinte foarte bune in IT. Dar pana la urma la noi ce soft se produce de la 0 ?. (Ma refer la ceva mare la care sa lucreze cateva sute de oameni). Cred ca majoirtatea programarii se face ca si outsourceing. La firma care lucrez eu cam 90% din proiecte sunt externe, foarte putine sunt interne si din acelea si mai putine destinate pentru piata romaneasca (restu sunt interne).

Exista multi factori care influenteza calitatea codului, printre cele mai importante ar fi numarul de locatii in care se face dezvoltarea. Cand se fac module din soft in alte tari incep sa apara multe probleme. Cea pe care am intalnit eu mai des era diferenta de fus orar. Nu era prea bine cand aveam nevoie de lamuriri si cei care puteau sa ofere raspunsuri dormeau.

The App Store makes the difference

Intr-un fel … era inevitabil. Nu-mi schimbasem telefonul de 3 ani, venea craciunul iar familia si prietena ma tot presau sa le spun ce cadou sa-mi ia. Dupa ce l-am luat, mi-a fost rusine sa le spun prieteniilor. Noi, cei din IT, avem pretentia de a fi diferiti de ceilalti. Nu ne luam dupa marketing hypes, ci pretindem ca cautam valoarea adevarata (sau macar inovatia adevarata), care de cele mai multe ori nu coincide cu produsul care e hype. Daca imi luam un Android-based phone, eram mult mai cool printre IT-friendsii mei. Pe de alta parte, eram un prost. Desi Android ma atrage pt ca este o platforma open, vad 2 probleme mari:

• Nu exista inca telefoane bune care folosesc Android (G1 de la HTC e o gluma, cu batery life de 3 ore sau 7 daca inchizi wireless, bluetooth etc.)
• Foloseste modelul Microsoft, unde cineva face OS-ul si altii fac hardwarerul. Desi asta poate fi si un avantaj (Windows si Linux pot rula pe o multitudine de platforme hardware), adevarul e ca experienta pentru end user poate fi destul de neplacuta.

neuronul bolnavicios

Un asa-zis studiu asupra importantei internetului m-a pus pe ganduri. Multe persoane intrebate (46% femei si 30% barbati) ar renunta o perioada de timp, conform studiului, la activitatile sexuale pentru a se oglindi in monitorul cu Firefox. Interesant, cel putin. Pentru ca observ puterea obisnuintei. Obisnuit cu un anumit comportament, omul neglijeaza alte comportamente, care poate ar fi mult mai placute, ca sa nu spun chiar vitale prin efectul pe care il au. Dar puterea obisnuintei, pe langa a fi o poezie recitata pe vremuri de cei de la Pasarea Colibri, este un fenomen ce foarte usor se poate transforma in “comoditate”. Comoditatea, care de multe ori devine fizica, ajunge la situatii de genul “imi e lene sa ma duc pe jos pana la magazin”, “nu am chef sa azi de scoala” sau “ma doare capul”. Si cine sunt cei mai comozi oameni activi? Programatorii. Ei au impins lumea la marginea rabdarii. Prin meseria lor, ei incearca sa ofere solutii care sa rezolve cat mai repede problemele existente. Dar tot ei si-ar dori sa programeze cat mai comod, sa detina tool-uri, framework-uri. In scenarii sf (sf != sfinte) isi doresc sa arate cu degetul spre calculator si sa ii spuna “Hai Jeane, mai stau mult dupa tine pana faci programul ala?”.

Being digital

Saptamana trecuta am aflat cu surpriza despre trecerea in nefiinta a revistei PC Magazine. Ma rog, e cam dur spus, in prima faza: nu va mai aparea editia tiparita. Miscarea este dictata nu numai pe piata romaneasca, ci tot PC Magazine-ul va deveni exclusiv on-line. Cel putin dincolo. Intreband mai departe cum se va avea acces in Romania la editia digitala, am aflat cu surpriza ca.. nu se va avea acces. De aia “trecere in nefiinta” este corect spus. Is un pic nervos pe tema asta.

Prin 95 Nicholas Negroponte a scris o cartulie, Being digital, tradusa si in romaneste (rom: Era digitala). Faina, era un eseu despre cum anume va evolua partea de media, disparitia presei scrise si mutarea ei in mediul virtual. Fain argumentat. O parte din ce spune el s-a implinit, alta parte (inca) nu. Ce nu ne-a avertizat Negroponte (btw, acelasi individ care a initiat proiectul OLPC) este ca in Romania nu numai ca o parte din presa scrisa va disparea, ci ca vom fi atat de harnici ca vom sari si peste etapa publicarii virtuale. Slab Negroponte asta.. sa nu intuaisca el atata lucru… meandrele concretului.. slab de tot

Planned and unplanned obsolescence

Vorbeam intr-un post trecut de bloatware. As dori in continuare sa-mi expir frustrarile despre un lucru asociat, si anume: planned obsolescence. O intalnim foarte des in industrie: automobile si piese de schimb produse doar o vreme, ca dupa aia nu mai sunt suficiente pentru consumator, trebuie schimbat designul, ca e prea vechi. A si daca tot se schimba designul, de ce sa nu se schimbe si … sa zicem… tot restul! Se intampla de fapt cam in toate sectoarele economiei, mai ales in cele ce au ceva de-aface cu orice fel de moda.
Si IT-ul nu e o exceptie (ati cautat/gasit baterii, sau alte componente de schimb pentru un telefon mobil mai vechi de un an?)

De ce Agile-ul nu funcţionează

Agile methodology - e trendy, cool, e atât de simplu prezentata încât puţini consideră necesar sa o studieze atent şi profund. De ce oare drăcia asta de SCRUM cu nişte sprint-uri şi un backlog nu funcţionează? Există mai multe motive, şi toate ţin, desigur, de management.

În primul rând sunt aşteptările eronate. Managerii din vârf, persoane prin definiţie foarte ocupate, fără să înţeleagă prea bine ce promite noua metodologie, se aşteapta ca programatorii să implementeze aceiaşi funcţionalitate într-un timp redus faţa de waterfall. Ori SCRUM nu promite aşa ceva. Promite însă că atunci când va sosi termenul limită si proiectul va fi doar parţial finalizat, cele aproximativ 80% din funcţionalitatea implementată vor aduce clientului maximul de beneficii, celelalte 20% din funcţionalitate a caror implementare a fost ratată vor fi insignifiante pentru nevoile curente ale clientului. Orice client familiar cu dezvoltarea produselor software va fi mai mult decât fericit sa aibă la momentul propus un produs funcţional, chiar dacă este incomplet.

Meme

Odata cu aparitia internetului a aparut si posibilitate de a vorbi cu mai multi oameni, posibilitatea de a creea comunitati virtuale. Posibilitatea de a aduma mult mai usor oamenii care au un interes comun, care au obiceiuri comune. Mai ales cand a aparut MIRC-ului, Messul, ICQ (si mai stiu eu ce folositi voi) a aparut si un limbaj anume. Un limbaj specific pentru generatia respective. Totul incepe cu nevoia de a prescurta cuvintele, dar dupa o perioada devine asa de utilizat incat devine chiar ca un cuvant separate.

Nu vreau sa insist pe lucruri ca le stiti cu totii (lol, rolf, brb, gtg) si multe altele. Sunt sigur ca ati citit destul de multe articole despre asa ceva. Partea mai interesanta pentru mine este cand se creeaza o intreaga comunitate in jurul lor.

Metafora din poezie

.., spun eu, oarecum subtil. Programarea este o arta (in 3.5 volume, chiar) poetica. Iar poezia fara metafara nu exista.

S-a scris despre carti, iar laudata a fost Code Complete. Si de foarte recent (3 – 4 ore?) o am si eu. Deja m-am infundat in ea, si mi se pare mai accesibila, in sensul vitezei cu care se citeste (comparatia pe care o cere ‘mai’ urmeaza). Knuth, Cormen, Gonzalez, de exemplu, isi termina capitolele cu serii de exercitii (iar unele sunt inca nerezolvate de matematicieni). Exista mai multe motivatii: arhicunoscutul ‘invatam cele mai multe lucruri descoperindu-le singuri’ sau faptul ca sunt de obicei folosite si drept manuale in facultatile americane (ma uitam cu Alex acum cateva zile la topul celor mai bune universitati din lume, iar ce-am observat m-a uimit, nu stiam ca o tara are monoplul primelor 5 – 10 – 20 – 30 – 40 – 50; mi-a castigat admiratia). Introducerea spune ca este un tip singular, iar prima suta de pagini nu o infirma. Si totusi m-am lovit de un puternic sentimet de familiaritate – metafora folosita pentru constructia codului, a modificarilor, a structurilor, a costurilor etc., in cazul meu, a fost mereu folosita de mama mea pentru a-mi explica anumite concepte; in mare, utilitatea unor metodologii. Nu voi explica figura de stil in sine, nici nu o voi numi. Dar fiind pe terra firma (asociatia mi-e cunoscuta), voi scrie scurt despre ceea ce folosim implicit: metafora.

poezia din programare

Cred in puterea artei de a schimba stari. Si programarea este o arta, iar Knuth a scris o carte in care programarea este tratata drept o arta. Incercand sa aflu de ce se numeste cartea astfel, am ajuns sa citesc urmatorul text. Vazand ca textul lui Knuth e gazduit pe pagina lui Paul Graham am vrut sa aflu detalii si despre el. Recunosc, nu cunosc multe personalitati din lumea computer science, dar cele care au avut legatura oarecum cu arta mi s-au intiparit in minte. Knuth lanseaza atatea teme in acel text, incat imi vine greu sa le prezint pe toate; pe scurt, in acceptiunea lui, stiinta este ceea ce se poate transfera calculatorului, pe cand arta contine elemente de creativitate si subiectivism. Tocmai aceste elemente pastreaza granita intre realitate si vis in cazul inteligentei artificiale. Articolul trebuie in orice caz citit. De la etimologia cuvantului arta, trecand prin intelesurile lui in diferite perioade ale istoriei si pana la relatia cu programarea, Knuth isi prezinta teza intr-un cadru documentat, interesant si inchegat.

Semestrul trecut incercam sa inteleg cate ceva despre algoritmii de sincronizare a ceasurilor (NTP, PTP). Rasfoind prin carti si net am dat de algoritmul lui Cristian.

Comunitate

Daca ar fi sa fac o lista a facilitailor pe care mi le pune la dispozitie Internetul si de care fac uz masiv, acestea ar fi:
1. Google
2. Wikipedia
3. Comunitatile profesionale virtuale

Sunt sigur ca 1 si 2 sunt larg cunoscute, o sa insist pe ultimul punct. Mi se pare o mana cereasca. Oriunde te intorci, ai niste asociatii mestesugaresti liber constituite, din oameni care de buna se ofera sa partajeze (sharuiasca) din cunostintele si experienta si feeling-ul lor. Geniala idee. Inainte de asta, trebuia sa stii pe unul care stia pe unul care… greu. Plus ca interactiunea in acest caz trebuia sa fie sincrona (deci mare consumatoare de timp:  stiai cand incepe, nu stiai cand se termina).

Procesul e simplu: ai o problema? spune si cei care stiu cate ceva vor povesti. Simplu. Mai simplu de atata nu se poate. In plus, asincron: raspunzi cand ai timp, citesti cand ai timp. In cazul meu, mere de minune (semestrul asta is mai liber). Daca e vorba de o comunitate care e de ambele parti ale oceanului (oricare ar fi acest ocean), atunci succesul poate fi monstruos fara sa iti dai seama: pui intrebarea seara si dimineata “ailalti” (cei cu malul mai fain) raspund. Asta inseamna productivitate. Dormi si problemele se rezolva. Doar daca esti sub influenta bahica aceeasi abordare (dormitul) e la fel de eficient (asa zic unii… eu nu am ajuns sa indeplinesc preconditia).

Limita inovatiei in IT

Inainte de toate sa descriu titlul: nu ma refer la limita inovatiei in general: cum au evoluat hardware-ul si software-ul de la inceput pana in ziua de azi, ci inovatia intre 2 puncte (“milestone”-uri) ale unui produs, mai ales intre punctul 0, cand produsul inca nu exista, si punctul 1 cand prima versiune a lui apare. (Am folosit “milestone” ca nu mi-a venit in minte vreun cuvant romanesc cu aceeasi incarcatura. Aveti ceva idei/sugestii de traducere?… sa nu mor in necunostinta de cauza ). Si ca sa ma leg de un post recent, pot zice ca limitarea inovatiei e cauzata de limitarea acceptarii ideii de schimbare.
Industria IT e una colosala. Cam orice ai vrea sa realizezi legat de IT, si ti se pare inovator, 99% sanse sunt ca altcineva sa fi facut deja acelasi lucru (99% reprezinta doar o estimare personala… e o cifra scoasa din burta, ca mai nou, mancarea suficienta cuplata cu efortul fizic insuficient mi-au produs una… dar despre asta altadata).

Caut baterii la privighetoare

Din multimea oamenilor care militeaza pentru ceva vreau astazi sa ma refer la cei care militeaza impotriva “digitizarii” lumii din jurul nostru, impotriva tuturor gadget-urilor si a roboteilor si in general impotriva a tot ce inseamna digital/mecanic in viata noastra. Nu sunt unul dintre ei, sunt chiar pro tehnologie digitala si mecanica, insa unul din punctele lor de vedere imi tot revine de ceva timp in minte si mi se pare interesant de abordat.

Acum vreun an mi-am redescoperit pasiunea pentru cartile SF. Intr-una din aceste carti, mai exact “Naked Sun” de Isaac Asimov, se prezinta o situatie sociala foarte interesanta si puternic legata de ce mentionam mai sus. Stiu ca e plictisitor, dar bear with me, ajung repede la subiect: pe planeta Solaria, putin mai mica decat Pamantul insa cu aceleasi conditii atmosferice si climatice, sunt aproximativ 10.000 de locuitori, fiecare detinand undeva intre 1000 si 10.000 de roboti. Fiecare solarian detine pamanturi intinse, care sunt lucrate de roboti. In casa muncile sunt facute iarasi de roboti, practic fiecare masinarie si device din casa avand un singur scop: acela de a il multumi pe proprietar.

Al meu Windows 95

In primul an de facultate am instalat, din curiozitate, pentru prima oara, o distributie Linux; fara prea multe complicatii, desi suportul hardware era inca o problema. Era un Red Hat (5 – 6?) cu Gnome si cea mai bine conturata amintire este entuziasmul de a descoperi o lume noua. Vedeam Linux ca fiind ceva inaccesibil si aveam o surpriza placuta descoperind ca ma inselasem oarecum. Mai tarziu aveam sa trec scurt la Slackware si KDE, la recomandarea cuiva. Apoi Debian. Urmat de Fedora. Inlocuita de Gentoo iar, in prezent, din nou Fedora (fara alte schimbari planuite).

Cum la facultate se lucra in Java nu am avut de ce sa ma reintorc la Windows – iar mai tarziu aveam sa folosesc masini virtuale pentru temele Visual Studio. Si deci cu timpul m-am obisnuit cu Linux, mai ales cu linia de comanda; Midnight Commander a devenit file manager-ul preferat; nu ma deranja sa folosesc mount pentru a citi CD/DVD-uri etc. Poate cea mai puternica obisnuinta avea sa fie cea a workspace-urilor virtuale (aici insist, cu un fel de ’starea actuala’: implementarea are peste 20 de ani, a aparut (si a ramas) in X pe la sfarsitul anilor ‘80, iar in prezent nu exista nici o solutie reala pentru Windows  – exista ceva de la Sysinternals, dar mi s-a parut greoi -, iar OS X suporta nativ odata cu Leopard).

Ciocolata, portocale si sosete.

Salutare, salutare. Sper ca ati fost cuminti cu totii si v-a adus mosul ce v-ati dorit. Sunt sigur ca si voi ati primit, odata cel putin, de la bunici clasicul pachet de ciocolata portocale si sosete . In ziua de azi ce mai poti lua ca si cadou ? Daca tot suntem o generatie de gameri cum ar fi cu un joc frumos.

In ultimi doi, trei ani industria jocurilor a avut o crestere destul de mare. XBOX, PS3, WII se lupta sa ajung pe varful mormanului de bani. Demult s-a facut separarea intre calculator si consola. Consola este pentru jocuri, calculatorul pentru restu. Ca orice alt produs de pe piata si consolele incep sa faca din ce in ce mai mult (chiar prea mult). Acum pe langa jocuri poti sa te uiti la Tv sa vezi filme sa asculti muzica, sa vorbesti cu prietenii, verifici mailul si multe altele. Fiecare grup de oameni si gen de joc isi are propria consola. Pentru cei care joaca mai mult pe drum prin autobuze sau tren este DS-ul si PsP-ul. Unele jocuri au devenit asa de complexe incat nu mai e indeajuns controlerul si apar alte periferice. De aici nu lipseste nici tastatura pentru console. Daca mai stam un an doi consola o sa faca o roata completa si o sa ajunga tot ca un desktop. Singura diferenta o sa fie protectia impotriva pirateriei si hardwarul standard. Deja uni producatori recomanda sa iti instalezi o parte din joc de pe DvD/BlueRay pe HDD din dotare ca sa ruleze mai frumos jocul.

Oportunitati

Acum 3 luni mi-am luat catrafusele si m-am mutat intr-o noua locuinta. Pentru a 11-a oara in viata (observatia 1), si tot pentru a 11-a oara de cand am terminat anul 2. M-am mutat in Dublin 4, la sud de Liffey – raul care taie Dublinul in doua. La propriu si la figurat: partea de nord e zona mai “dodgy”; partea de sud e zona mai “posh”. Din toate sectoarele din sud, Dublin 4 – si in special Ballsbridgeul meu – e al mai “posh”. Sunt student la doctorat, m-am ajuns (observatia 2).

Daca obervatiile 1 si 2 nu au fot de ajuns sa ma puna pe ganduri, atunci un seminar acum 2 zile a reusit. Nu, nu a fost un seminar de ala de te pune pe ganduri. De fapt, pentru mine, a fost destul de plictisitor. Altii savurau momentul si asta se putea citii pe chipurile lor. Diferenta dintre ei si mine?
Ei lucreaza in Human Computer Interaction (HCI), eu nu. De fapt, pentru moment, HCI nu prea ma fascineaza. Nu ca i-as fi dat vreo sansa: am prea multe (prostii) pe cap. Motivul pentru care eu eram acolo era prezentatorul: Alan Dix, cercetator de renume mondial (in HCI). Si pentru ca tematica era destul de generica, m-am dus si eu pe acolo. Am profitat de oportunitate. Si aici am vrut sa ajung.

efectul “alcoolului” in retele neuronale

Am stat putin sa ma hotarasc daca sa povestesc sau nu despre ceea ce lucrez eu in ultima perioada. Secret nu e, asa ca voi povesti.

Mai demult auzeam despre unii programatori care implementau retele neuronale. Mi-am spus ca suna interesant si ca trebuie sa fie interesant. Asa si este. Dupa dusul rece care mi l-am aplicat in primele semestre aici in Wiesbaden in care am incercat sa fac diferite chestii fara un succes clar am ajuns, printr-un noroc, sa lucrez si eu in domeniul retelelor neuronale. Anul trecut pe vremea asta implementam un algoritm (care acum nu mai tin minte cum se numea) care verifica daca numerele sunt prime. Am avut, din nou norocul, sa programez pe un PS3. O chestie deosebita, cu niste limitari pe care programatorul de .net din mine nu le mai intalnise. Arhitectura paralela a procesorului de pe PS3 era infioratoare: 8 nuclee de calcul si un nucleu pentru coordonarea calculelor.

Flood tehnic

Voi suferiti de asa ceva? pun pariu ca da… E vorba de cateva zeci de mailuri care se genereaza peste noapte, din neant, aducandu-va la cunostinta ca s-a mai inventat ceva meserias, ca o noua tehnologie risca sa se nasca, sau ca viitorul luminos te va purta pe culmi nebanuite daca devii adeptul vreunei viziuni asupra IT-ului. Sau e vorba de grupuri in care te-ai inscris, in care toata lumea care are o problema tipa din rasputeri (eventual cu screenshot-uri) si cei care stiu mai zic din ce au patit si ei.

Pentru mine sunt ca un drog. Trebuie sa fiu floodat, caci asa mai aflu si eu ce se mai misca: tendinte, tehnici noi, Dar pe de alta parte, datorita densitatii mici de informatie, trebuie sa citesti mult (=timp cheltuit) pentru a afla ceva nou. Nu din cauza ca le stii pe toate nouatile (cu oarece grad de utiliate) sunt rare, ci din cauza ca IT-ul pare sa fie panaceu pentru tot felul de probleme.

Software Bloating

Ce multitudine de produse software se pot gasi in orice domeniu subinformatic din ziua de azi. Toate au devenit atat de complexe incat e dificil sa mai gasesti un produs simplu. Desigur un produs mai complex ar trebui sa fie si mai bun, dar in multe cazuri incepe sa arate a bloatware.
Produsele software au tendinta de a creste in mod constant, pentru a oferi functionalitati noi. Concureaza intr-o economie de piata, si pentru a putea vinde un produs similar cu produse realizate de alte sute de dezvoltatori trebuie ca produsul vandut sa se diferentieze de produsele concurente. Si cand spun ca produsele concureaza intr-o economie de piata, nu exclud produsele open-source, sau gratuite, sau cele adware.

GigacaloriFLOP

Iarna asta, în Braşov, mă preocupă viitorul Gigacaloriei şi a GigaFLOP-ului. Cred că la nivel global se consumă gazilioane de jouli de energie electrică pentru a încălzi apă sau incăperi. Comparativ, energia electrică consumată de calculatoare este infimă.

Proiectul IT care mă inspira cel mai mult este SETI@home. Îmi place să cred ca îmi aduc contribuţia la o cauză nobilă, chiar dacă unii o cred inutilă. Mai nou, pe aceiaşi platformă BOINC au aparut o mulţime de alte proiecte mai utile. In prezent, pentru cauze nobile, poţi dona nu doar bani, haine şi mâncare, dar şi putere de calcul. De fapt, daca e sa fiu corect, importantă nu este puterea (FLOPS) ci cantitatea de calcul, puterea aplicată în timp (FLOP).